Make your own free website on Tripod.com


FreeBanners go2net

  MIRCEA ELIADE

Biografie

Opera

Păreri critice

Fragmente

Bibliografie

Maitreyi

sus

"As vrea să mărturisesc de la început si răspicat că niciodată nu m-am gândit la dragoste în cele dintâi luni petrecute în tovărăsia Maitreyiei. Mă ispitea mai mult faptul ei, ceea ce era sigilat si fascinant în viata ei. Dacă mă gândem adesea la Maitreyi, dacă în Jurnalul meu din acest timp se găsesc notate o seamă din cuvintele si întâmplările ei, dacă, mai ales, mă tulbura si mă nelinistea, acesta se datora straniului si neîntelesului din ochii, din răspunsurile, din râsul ei. Este adevărat că spre fata aceasta mă simtam atras. Nu stiu ce farmec si ce chemare aveau până si pasii ei. Dar as minti dacă n-as spune că întreaga mea viată din Bhowanipore - nu numai fata - mi se părea miraculoasă si ireală. Intrasem atât de repede si fără rezervă într-o casă în care totul mi se părea neînteles si dubios, încât mă desteptam câteodată din acest vis indian, mă întorceam cu gândul la viata mea, la viata noastră, si-mi venea să zâmbesc. Ceva se schimbase, desigur. Nu mai mă interesa aproape nimic din vechea mea lume, nu mai vedeam pe nimeni în afară de musafirii familiei Sen si începusem aproape să-mi schimb chiar si lecturile. Încetul cu încetul, interesul pentru fizica matematică a scăzut, am început să citesc romane si politică, apoi tot mai multă istorie.

S-a întâmplat însă altceva. Maitreyi mă întrebă într-o zi dacă vreau să învăt bengaleza, mi-ar da ea lectii. Eu îmi cumpărasem deja, din cea dintâi săptămână, un manual simplu pentru conversatie bengaleză, din care cieteam pe ascuns, trudindu-mă să prind întelesul acelor cuvinte pe care le striga Maitreyi când era chemată sau când se supăra. Învătasem astfel că ghiacč înseamnă 'vin acum'; iar ki vishan! - pe care îl auzeam în orice discutie - un fel de exclamatie si mirare, ceva cam 'ce extraordinar!'. Manualul meu nu prea m-a învătat mult si, când Maitreyi mi-a propus să luăm lectii împreună, am primit. În schimb, eu trebuia să-i dau lectii de franceză. [...]

Ne-am asezat amândoi la masă, eu destul de departe de ea, si Maitreyi si-a început lectiile. Am înteles îndată că nu voi putea învăta bengaleza decât singur. Îmi explica atât de frumos si mă privea atât de aproape, încât o ascultam fără să retin nimic. Spuneam numai din când în când: 'da!'..."

Mircea Eliade Maitreyi. Editura Minerva, Bucuresti, 1986, capitolul V 

La tigănci 

sus

"Privi cu mirare în jurul lui. Parcă nu mai era aceeasi încăpere, si totusi recunostea, asezate asimetric printre fotolii, divane sau oglinzi, paravanele care-l impresionaseră de cum intrase. Nu-si putea da socoteala cum erau alcătuite. Unele foarte înalte, aproape atingând tavanul, s-ar fi confundat cu peretii, dacă, pe alocuri, nu s-ar fi întins, prin unghiuri ascutite, până la mijlocul odăii. Altele, misterios luminate, păreau a fi ferestre, pe jumătate acoperite cu perdele, deschizându-se spre coridoare interioare. Alte paravane, multicolor si curios picate, sau acoperite cu saluri si broderii care cădeau în falduri pe covoare, confundându-se cu ele, alcătuiau, s-ar fi spus prin felul lor cum erau asejate, alcovuri de diferite forme si mărimi. Dar i-a fost de ajuns să-si oprească doar câteva clipe privirile asupra unui asemenea alcov ca să înteleagă că era o iluzie, că de fapt ceea ce vedea el erau două sau trei paravane separate care-si împreunau imaginile într-o mare oglindă cu ape verzi-aurii. În clipa când îsi dădu seama de iluzie, Gavrilescu simti că odaia începe să se învârtească în jurul lui si-si duse din nou mâna la frunte.

    - Ce Dumnezeu mi-ati făcut? repetă el.

    - Nu m-ai ghicit, sopti fata cu zâmbet întristat. Si totusi ti-am făcut semn cu ochiul că nu eu sunt tiganca. Eu sunt grecoaica.

    - Grecia! exclamă Gavrilescu, ridicându-se brusc în picioare. Grecia eternă!

Parcă oboseala i-ar fi pierit ca prin farmec. Îsi auzea bătăile inimii accelerându-i-se, o nemaipomenită beatitudine i se risipi ca un fior cald în tot trupul.

    - Când eram în dragoste cu Hildegard, continuă exaltat, nu visam decât la asta, să facem împreună o călătorie în Grecia.

    - Ai fost un prost, îl întrerupse fata. Nu trebuia să visezi, trebuia s-o iubesti...

    - Aveam douăzeci de ani si ea nu împlinise încă optsprezece. Era frumoasă. Eram amândoi frumosi, adăugă.

În acea clipă îsi dădu seama că era îmbrăcat într-un costum ciudat: avea pantaloni largi, asemenea salvarilor, si o tunică scurtă de mătase galben-aurie. Se privi mirat în oglindă, parcă i-ar fi fost greu să se recunoască"

sus

Mircea Eliade La tigănci si alte povestiri. E.P.L, Bucuresti, 1969