Unul dintre cei mai mari scriitori români, Mircea Eliade a fost si o personalitate a culturii. Opera sa, scrisã de-a lungul a sase decenii, cuprinde nuvele, romane, piese de teatru, lucrãri de indianistcã, literaturã memorialisticã, mitologie, folclor, etnografie, sociologie, antropologie, studii de istorie a religiilor. În ciuda marii diversitãti, aproape întrega operã a lui Eliade este bazatã pe teoria camuflãrii sacrului în profan. De asemenea, multe din operele sale sunt legate de problematica Timpului, Mirceea Eliade fiind obsedat de cãutarea unei solutii de evadare din Timp.

"Orice se întâmplã în viatã, poate constitui un roman. Si în viatã nu se întâmplã numai amoruri, cãsãtorii sau adultere; se întâmplã si ratãri, entuziasme, filosofii, morti sufletesti, aventuri fantastice Orice e viu se poate transforma în epic. Orice a fost trãit, sau ar putea fi trãit."

Mircea Eliade

"Asemenea lui Camil Petrescu, Mircea Eliade nu mai crede în supersitia scrisului frumos. Dacã înainte literatura a fost echivalatã cu stilul, autorul Noptii de Sânziene nu e preocupat de imperfectiunile de ordin lexical, ci îl fascineazã omul din scriitor. Eliade scrie niste romane cerebrale ale cãror personaje trãiesc niste experiente decisive. Prozatorul este torturat de întrebãri, de unde numeroasele paranteze si ezitãri, care reflectã deplina lui sinceritate. Rãspunsurile conteazã mai putin decât interogatiile, deoarece orice concluzie înseamnã ceva finit, osificat, si nu mai exprimã dilemele unei cunoasteri de sine ce doreste sã coboare pânã la rãdãcinile fiintei. Câtã autenticitate, atâta originalitate, am putea spune despre aceastã literaturã existentialistã în care se face elogiul faptei, similarã cu creatia."

Gheorghe Glodeanu, Poetica romanului românesc interbelic. Libra, Bucuresti, 1998

"Mircea Eliade, trãind mai mult decât altii în preajma miturilor mari, considerã cã literatura nu mai poate renaste decât asumându-le. Sentimentul lui mai adânc este cã literatura modernã s-a golit de sensuri, a pierdut dimensiunea spiritului. Solutia este întoarcerea la mituri, dar nu printr-o literaturã despre mituri, abstrasã de viata comunã. A identifica prezenta transcendentului în experienta umana este sarcina cea dintâi a creatorului modern. Si, încã o datã, sub altã formã: prozatorul sã observe camuflajul misterelor în evenimentele realitãtii imediate. [...]

O posibilitate de renastere printr-o mitologie nouã oferã literatura fantasticã. Mircea Eliade noteazã de mai multe ori aceastã idee, dând si cateva surse ale fantasticului modern. O nuantã trebuie retinutã: fantasticul este o experientã într-o realitate vãzutã istoric. Nu o evaziune în atemporal, ci o implicare totalã în istorie. Viata este o sumã de mituri, arhetipuri ce nu se vãd."

Eugen Simion, Sfidarea retoricii.  Cartea Româneascã, Bucuresti, 1985