|
"Amu cică era odată
într-o tară un craiu, care avea trei feciori. Si craiul acela mai
avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă tară, mai
depărtată. Si împăratul, fratele craiului, se numea Verde-Împărat;
Si împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Multi ani trecuse
la mijloc de când acesti frati nu mai avuse prilej a se întâlni
amundoi. Iară verii, adică feciorii craiului si fetele împăratului,
nu se văzuse niciodată de când erau ei. Si asa veni împrejurarea
de nici împăratul Verde nu cunostea nepotii săi, nici craiul
nepoatele sale: pentru că tara în care împărătea fratele cel mai
mare era tocmai la o margine a pământului, si crăia istuilalt la
altă margine.
Dar ia să nu ne depărtăm
cu vorba si să încep a depăna firul povestii. Amu
cică împăratul acela, aproape de bătrânete, căzând la zăcare,
a scris carte frătine-său craiului, să-i trimită grabnic pe cel
mai vrednic dintre nepoti, ca să-l lase împărat în locul său după
moartea sa. Craiul, primind cartea, îndată chemă tustrei feciorii
înaintea sa si le zice:
' Iaca ce-mi scrie
frate-meu si mosul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a împărăti
peste o tară asa de mare si bogată ca aceea, are voie din partea mea
să se ducă ca să împlinească vointa cea mai de pe urmă a mosului
vostru.'
Atunci feciorul cel mai
mare ie îndrăzneală si zice:
' Tată, eu cred că mie
mi se cuvine această cinste pentru că sunt cel mai mare dintre frati;
de-aceea te rog să-mi dai bani de cheltuială, straie de primineală,
arme si cal de călărie, ca să si pornesc, fără zăbavă." |
