Click aici!

  DESPRE LITERATURA ROMÂNĂ

Având în vedere faptul că rădăcinile cele mai adânci ale literaturii române sunt în basme, legende si în creatia folclorică, putem spune că literatura română s-a născut chiar înainte ca oamenii să scrie, fiind deci imposibil de datat acest început.

Limba română s-a născut din limba daco-tracă a băstinasilor din Dacia si limba latină si a început în perioada războaielor cu Imperiul Roman din anii 101-102  respectiv 105-106. Timp de secole, alte limbi ale populatiilor din jurul acestui teritoriu au influentat deja formata limbă română, cele mai importante fiind slavona, greaca si limba turcă.

Dar, pentru a avea o viziune generală asupra literaturii române, e necesară o scurtă prezentare a perioadelor si epocilor acestei literaturi.

1. Epoca veche

Înainte de literatura propriu-zisă în limba română, există o literatură în limba slavonă, majoritatea opere ecleziastice sau istorice, care fac parte din literatura română, fiind mai târziu traduse în limba română. Limba slavonă a apărut pe aceste teritorii în secolul 10, iar scrisul în această limbă în secolul 12. În această perioadă există multe cronici, cum ar fi Cronica lui Macarie, Cronica lui Eftimie si Cronica lui Azarie. Dar cea mai importantă operă din această perioadă pare să fie cartea lui Neagoe Basarab - Învătăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie.

2. Umanismul 

Primul document scris în limba română este considerat ca fiind Scrisoarea boierului Neacsu către Hans Benkner judele Brasovului (1521). Cele mai importante scrieri din această epocă sunt fie religioase - Varlaam - Carte românească de învătătură, Simion Stefan - Noul Testament de la Bălgrad (1648) si Biblia de la Bucuresti (1688) - fie istorice - cum ar fi cronicile lui Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce.

Dar personalitatea cea mai importantă de acum, considerat părintele literaturii române, este Dimitrie Cantemir si cărtile sale Descriptio Moldaviae si Istoria ieroglifică. El este primul scriitor român talentat.

3. Iluminismul

În România, acest curent literar este strâns legat de activitatea Scolii Ardeleane si de lupta românilor din Transilvania pentru eliberare natională si socială de sub ocupatia imperiului Austro-Ungar. Reprezentantii acestei perioade sunt Ion Budai Deleanu cu Tiganiada, Ienăchită Văcărescu, Alecu Văcărescu, Anton Pann, Costache Conachi, Samuel Micu, Petru Maior, Gheorghe Sincai.

4. Realismul

Realismul apare în literatura română după marea revolutie de la 1848, când literatura simte nevoia de a reflecta realitătile sociale ale vremii. Există de asemenea o atitudine critică a scriitorilor fată de această realitate socială. Reprezentanti ai acestei perioade sunt: Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Cârlova, Andrei Muresanu, Dimitrie Bolintineanu - în poezie, si Costache Negruzzi, Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Bogdab Petriceicu Hasdeu - în proză. Cel mai important dintre toti este Vasile Alecsandri, poet si dramaturg, care are atât opere realiste cât si opere romantice.

5. Epoca marilor clasici

Începând cu 1863 se dezvoltă o nouă directie în evolutia literaturii române. Este perioada marilor clasici ai literaturii române. Poezia este dominată de Mihai Eminescu, poetul nostru national, care a facut cea mai importanta înnoire a poeziei românesti. În proză sunt doi mari scriitori care au adus o contributie deosebită la dezvoltarea speciei: Ioan Slavici si Ion Creangă. Literatura dramatică este de departe dominată de Ion Luca Caragiale, cel mai mare dramaturg român. Personalitatea care a teoretizat directiile de evolutie a literaturii din această perioadă a fost Titu Maiorescu.

6. Sfârsitul secolului XIX

Ceea ce caracterizează literatura română de la sfârsitul secolului 19 si primele decade ale secolului 20 este coexistenta a mai multor curente literare diferite. Există acum o poezie socială, o proză cu tendintă realistă, dar are loc si o renastere a romantismului provincial. Totodată există o tendintă spre înnoire, mai ales prin intermediul simbolismului. Primul simbolist român este Alexandru Macedonski. Alti reprezentanti ai acestei perioade sunt: Barbu Stefănescu Delavrancea, George Cosbuc si Octavian Goga.

7. Literatura interbelică 

Perioada dintre cele două războaie mondiale este poate cea mai prolifică din istoria literaturii române, în toate domeniile si pentru toate genurile. Prin urmare avem mari prozatori ca Mihail Sadoveanu, poeti ca George Bacovia (simbolist), Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Ion Pillat (expresionisti) si Vasile Voiculescu, care este si prozator. Dar nu există nici un dubiu asupra faptului că romanul este specia supremă în această perioadă, iar acum cei mai mari romancieri români desfăsoară o activitate foarte prodigioasă. Romancierii acestei perioade sunt Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, Cezar Petrescu, Ion Agârbiceanu (romanul critic-obiectiv), Camil Petrescu (romanul subiectiv expresionist), George Călinescu (romanul realist de factură clasică), Mateiu Caragiale (romanul baroc) si Mircea Eliade (romanul simbolist-expresionist). În teatru avem scriitori ca si Camil Petrescu si Lucian Blaga, în timp ce criticii, teoreticienii vremii sunt Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu, si multi altii. Acum este si perioada eseistilor Emil Cioran, Constantin Noica, Paul Zarifopol si Mihai Ralea.

8. Literatura de după război

Alături de câtiva scriitori din epoca precedentă care-si continuă activitatea si după cel de-al doilea război mondial, apare acum o nouă generatie de scriitori, care ar fi putut continua evolutia pozitivă a literaturii române din perioada interbelică. Dar după 1984, si mai ales în anii 60, literatura română parcurge un proces funest de subordonare fată de puterea politică, a cărei imixtiune se produce acum prin presiune deschisă si prin impunearea unor directii si a unei ideologii care îi anulează specificitatea estetică, deturnând-o de la sensurile ei firesti. Începând cu anii 70 literatura se desprinde în bună măsură si, în multe cazuri, spectaculos de puterea politică. Prin urmare, reprezentantii acestei perioade sunt: Marin Preda, Eugen Barbu, Stefan Bănulescu, Fănus Neagu, Radu Popescu, Augustin Buzura, Nicolae Breban, Geo Bogza, Nicolae Steinhardt - în proză, Nichita Stănescu, Geo Dumitrescu, Stefan Augustin Doinas, A.E. Baconski, Marin Sorescu, Ana Blandiana - în poezie, si Marin Sorescu, Horia Lovinescu, Ion Băiesu - în teatru.

9. Postmodernismul (Generatia '80)

Generatiile anilor  80 si 90 se detasează de trecut într-un mod ironic. Acest lucru se manifestă prin asumarea în mod ironic a stilurilor si tehnicilor vechi, negându-le astfel, demitizându-le. În special în proză, există o schimbare în ceea ce priveste subiectul. Astfel, se pare că într-un roman, nu atât faptele sunt importante, ci mai degrabă modul în care a fost scris romanul, adică romanul despre scrierea romanului. Câtiva din scriitorii acestei perioade sunt: Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Mircea Cărtărescu Tudor Dumitru Savu, Tudor Vlad, Horia Ursu, Ion Bolos, Tudor Danes. Alături de acestia, câtiva scriitori din perioada precedentă îsi continuă si ei activitatea.

10. Postmodernismul (Generatia '90)

Perioada de după revolutia din 1989 este o perioadă de intense recuperări. Acum au fost repuse în circulatie o serie de texte care nu au putut să vadă lumina tiparului în perioada dictaturii. Dar dincolo de acest lucru, perioada se caracterizează printr-o acută criză a fictiunii. În această perioadă avem scriitori cum ar fi Rodica Draghincescu, Marian Ilea, Adrian Otoiu, Daniel Bănulescu, Horia Gârbea si Cătălin Târlea.

Bibliografie

1. Emil Alexandrescu, Analize si sinteze de literatură română. Moldova, Iasi, 1995

2. Gheorghe Glodeanu, Dimensiuni ale romanului contemporan. Gutinul, Baia Mare, 1998

3. Andrei Grigor, Limba si literatura română. E.D.P, Bucuresti, 1994
4. Nicolae I. Nicolae, Limba si literatura română. E.D.P., Bucuresti, 1993