Având în vedere faptul că
rădăcinile cele mai adânci ale literaturii române sunt în basme,
legende si în creatia folclorică, putem spune că literatura română
s-a născut chiar înainte ca oamenii să scrie, fiind deci imposibil de
datat acest început.
Limba română s-a născut
din limba daco-tracă a băstinasilor din Dacia si limba latină si a
început în perioada războaielor cu Imperiul Roman din anii
101-102 respectiv 105-106. Timp de secole, alte limbi ale
populatiilor din jurul acestui teritoriu au influentat deja formata
limbă română, cele mai importante fiind slavona, greaca si limba
turcă.
Dar, pentru a avea o viziune
generală asupra literaturii române, e necesară o scurtă prezentare a
perioadelor si epocilor acestei literaturi. |
1. Epoca
veche |
|
Înainte de literatura
propriu-zisă în limba română, există o literatură în limba
slavonă, majoritatea opere ecleziastice sau istorice, care fac parte
din literatura română, fiind mai târziu traduse în limba română.
Limba slavonă a apărut pe aceste teritorii în secolul 10, iar scrisul
în această limbă în secolul 12. În această perioadă există multe
cronici, cum ar fi Cronica lui Macarie, Cronica
lui Eftimie si Cronica lui Azarie.
Dar cea mai importantă operă din această perioadă pare să fie
cartea lui Neagoe Basarab -
Învătăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. |
2.
Umanismul |
|
Primul document scris în
limba română este considerat ca fiind Scrisoarea
boierului Neacsu către Hans Benkner judele Brasovului (1521).
Cele mai importante scrieri din această epocă sunt fie religioase - Varlaam
- Carte românească de învătătură, Simion Stefan - Noul
Testament de la Bălgrad (1648) si Biblia
de la Bucuresti (1688) -
fie istorice - cum ar fi cronicile lui Grigore
Ureche, Miron Costin si Ion Neculce.
Dar personalitatea cea mai
importantă de acum, considerat părintele literaturii române, este Dimitrie
Cantemir si cărtile sale Descriptio
Moldaviae si Istoria ieroglifică.
El este primul scriitor român talentat. |
3.
Iluminismul |
|
În România, acest curent
literar este strâns legat de activitatea Scolii Ardeleane si de lupta
românilor din Transilvania pentru eliberare natională si socială de
sub ocupatia imperiului Austro-Ungar. Reprezentantii acestei perioade
sunt Ion Budai Deleanu cu
Tiganiada, Ienăchită Văcărescu, Alecu Văcărescu,
Anton Pann, Costache Conachi, Samuel Micu, Petru Maior, Gheorghe Sincai. |
4.
Realismul |
|
Realismul apare în
literatura română după marea revolutie de la 1848, când literatura
simte nevoia de a reflecta realitătile sociale ale vremii. Există de
asemenea o atitudine critică a scriitorilor fată de această realitate
socială. Reprezentanti ai acestei perioade sunt: Ion
Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Cârlova, Andrei
Muresanu, Dimitrie Bolintineanu - în poezie, si Costache
Negruzzi, Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Bogdab Petriceicu Hasdeu
- în proză. Cel mai important dintre toti este Vasile
Alecsandri, poet si dramaturg, care are atât opere realiste
cât si opere romantice. |
5. Epoca
marilor clasici |
|
Începând cu 1863 se
dezvoltă o nouă directie în evolutia literaturii române. Este
perioada marilor clasici ai literaturii române. Poezia este dominată
de Mihai Eminescu, poetul nostru
national, care a facut cea mai importanta înnoire a poeziei românesti.
În proză sunt doi mari scriitori care au adus o contributie deosebită
la dezvoltarea speciei: Ioan Slavici si
Ion Creangă. Literatura dramatică
este de departe dominată de Ion Luca Caragiale,
cel mai mare dramaturg român. Personalitatea care a
teoretizat directiile de evolutie a literaturii din această perioadă a
fost Titu Maiorescu. |
6.
Sfârsitul secolului XIX |
|
Ceea ce caracterizează
literatura română de la sfârsitul secolului 19 si primele decade ale
secolului 20 este coexistenta a mai multor curente literare diferite.
Există acum o poezie socială, o proză cu tendintă realistă, dar are
loc si o renastere a romantismului provincial. Totodată există o
tendintă spre înnoire, mai ales prin intermediul simbolismului. Primul
simbolist român este Alexandru Macedonski.
Alti reprezentanti ai acestei perioade sunt: Barbu
Stefănescu Delavrancea, George Cosbuc si Octavian
Goga. |
7.
Literatura interbelică |
|
Perioada dintre cele două
războaie mondiale este poate cea mai prolifică din istoria literaturii
române, în toate domeniile si pentru toate genurile. Prin urmare avem
mari prozatori ca Mihail Sadoveanu,
poeti ca George Bacovia (simbolist),
Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Ion Pillat (expresionisti)
si Vasile Voiculescu, care este si
prozator. Dar nu există nici un dubiu asupra faptului că romanul este
specia supremă în această perioadă, iar acum cei mai mari romancieri
români desfăsoară o activitate foarte prodigioasă. Romancierii
acestei perioade sunt Liviu Rebreanu,
Hortensia Papadat Bengescu, Cezar Petrescu, Ion Agârbiceanu (romanul
critic-obiectiv), Camil Petrescu (romanul
subiectiv expresionist), George Călinescu (romanul
realist de factură clasică), Mateiu Caragiale
(romanul baroc) si Mircea Eliade (romanul
simbolist-expresionist). În teatru avem scriitori ca si Camil
Petrescu si Lucian Blaga,
în timp ce criticii, teoreticienii vremii sunt Eugen
Lovinescu, Tudor Vianu, George
Călinescu, Pompiliu Constantinescu, si multi altii. Acum
este si perioada eseistilor Emil Cioran,
Constantin Noica, Paul Zarifopol si Mihai
Ralea. |
8.
Literatura de după război |
|
Alături de câtiva
scriitori din epoca precedentă care-si continuă activitatea si după
cel de-al doilea război mondial, apare acum o nouă generatie de
scriitori, care ar fi putut continua evolutia pozitivă a literaturii
române din perioada interbelică. Dar după 1984, si mai ales în anii
60, literatura română parcurge un proces funest de subordonare fată
de puterea politică, a cărei imixtiune se produce acum prin presiune
deschisă si prin impunearea unor directii si a unei ideologii care îi
anulează specificitatea estetică, deturnând-o de la sensurile ei
firesti. Începând cu anii 70 literatura se desprinde în bună
măsură si, în multe cazuri, spectaculos de puterea politică. Prin
urmare, reprezentantii acestei perioade sunt: Marin
Preda, Eugen Barbu, Stefan Bănulescu, Fănus Neagu, Radu Popescu,
Augustin Buzura, Nicolae Breban, Geo Bogza, Nicolae Steinhardt -
în proză, Nichita Stănescu, Geo Dumitrescu,
Stefan Augustin Doinas, A.E. Baconski, Marin Sorescu, Ana Blandiana -
în poezie, si Marin Sorescu, Horia Lovinescu,
Ion Băiesu - în teatru. |
9.
Postmodernismul (Generatia '80) |
|
Generatiile anilor 80
si 90 se detasează de trecut într-un mod ironic. Acest lucru se
manifestă prin asumarea în mod ironic a stilurilor si tehnicilor
vechi, negându-le astfel, demitizându-le. În special în proză,
există o schimbare în ceea ce priveste subiectul. Astfel, se pare că
într-un roman, nu atât faptele sunt importante, ci mai degrabă modul
în care a fost scris romanul, adică romanul despre scrierea
romanului. Câtiva din scriitorii acestei perioade sunt: Mircea
Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Mircea Cărtărescu Tudor Dumitru Savu,
Tudor Vlad, Horia Ursu, Ion Bolos, Tudor Danes. Alături de
acestia, câtiva scriitori din perioada precedentă îsi continuă si ei
activitatea. |
10.
Postmodernismul (Generatia '90) |
|
Perioada de după revolutia
din 1989 este o perioadă de intense recuperări. Acum au fost repuse
în circulatie o serie de texte care nu au putut să vadă lumina
tiparului în perioada dictaturii. Dar dincolo de acest lucru, perioada
se caracterizează printr-o acută criză a fictiunii. În această
perioadă avem scriitori cum ar fi Rodica
Draghincescu, Marian Ilea, Adrian Otoiu, Daniel Bănulescu, Horia
Gârbea si Cătălin
Târlea. |
Bibliografie |
|
1.
Emil Alexandrescu, Analize si sinteze de literatură română.
Moldova, Iasi, 1995 |
2. Gheorghe Glodeanu, Dimensiuni
ale romanului contemporan. Gutinul, Baia Mare, 1998 |
3.
Andrei Grigor, Limba si literatura română. E.D.P, Bucuresti,
1994 |
4.
Nicolae I. Nicolae, Limba si literatura română. E.D.P.,
Bucuresti, 1993 |
|